La un an de la afilierea la TP ORGANICS (10 iunie 2020), Asociația INTER-BIO a devenit Platforma tehnologică națională (PTN) TP Organics*. Platformă oglindă a rețelei, INTER-BIO a demonstrat că poate îndeplini un rol important în realizarea misiunii TP Organics, acela de a consolida cercetarea și inovarea unor abordări ecologice și agroecologice care să contribuie la sisteme alimentare și agricole sustenabile.

Prin activitatea întreprinsă a reprezentat interesul sectorului ecologic din România, a dat dovadă de transparență prin includerea diverselor categorii de actori în activitățile sale, a conlucrat cu autoritățile publice naționale și a utilizat cunoștințele și expertiza în cadrul activității de cercetare specifice sectorului ecologic.

Mandatul INTER-BIO, în calitate de PTN TP Organics, este unul asumat încă de la înființarea asociației. El presupune contact permanent cu fermierii, comercianții, certificatorii și cercetătorii la nivel național precum și facilitarea schimbului de cunoștințe între actorii din sectorul ecologic.

Platforma INTER-BIO facilitează participarea fermierilor și IMM-urilor la cercetare și dezvoltare, identifică nevoile naționale de cercetare și le comunică TP Organics.

De asemenea, informează actorii cu privire la oportunitățile de finanțare europene și naționale pentru cercetare și dezvoltare în agricultura ecologică.

Suntem onorați de această desemnare și vom continua discuțiile cu fermierii, procesatorii, cercetătorii, în vederea creșterii capacității inovative a mediului de afaceri din domeniul agroecologiei, capacitate care trebuie să aibă la bază nevoile reale ale sectorului” a declarat Costin Lianu, președintele INTER-BIO.

*TP ORGANICS este una dintre cele 40 de platforme tehnologice europene, recunoscută oficial de Comisia Europeană. Este o reţea dezvoltată exclusiv pe domeniul agriculturii ecologice, care prin intermediul celor 103 membri şi celor 8 platforme naţionale, reuneşte 5.8 milioane de fermieri, 5000 de companii şi 2500 de cercetători şi consilieri agricoli. Această platformă este implicată în dezvoltarea agendelor de cercetare și inovare și a foilor de parcurs pentru acțiuni de cercetare la nivelul UE și la nivel național în domeniul ecologic.

https://tporganics.eu/national-platform-members/

USH Pro Business 

Evenimente, Comunicare și Internaționalizare

www.ushprobusiness.ro 

https://www.facebook.com/www.ushprobusiness.ro

https://www.linkedin.com/in/ush-pro-business/

https://www.instagram.com/ushprobusiness/

Str. Ion Ghica, Nr. 13, Sector 3, 

București, România

 

Inter-Bio

Websitehttps://inter-bio.ro/ro/

https://www.facebook.com/interbio.ro

Email: office@inter-bio.ro