În perioada 21-22 iunie 2019 a avut loc la București ”2nd European One Health, Conference”, eveniment dedicat participării conceptului global One Health în promovarea sănătății și a vieții în general, în prezența unor somități ale lumii medicale: reprezentanți ai Academiei Regale de Științe a Olandei, Academia Regală de Medicină a Belgiei, Academia Națională de Medicină a Franței, Institutul Roslin din Scoția, Universitatea Utrecht, Universitatea Texas A&M, ESAC (European Scientific Academies Council)- asociația care reprezintă toate Academiile de Științe Europene ș.a.
Universitatea Spiru Haret a fost co-organizator al conferinței alături de Asociația ”One Health Romania”, Academia de Științe Medicale din România, Federația Europeană a Academiilor de Medicina și Fundația UNGSII.
Conferința s-a constituit ca cel mai important eveniment european în domeniu, reunind personalități din domeniul științei medicinii umane, științelor veterinare, agricole, microbiologie, protecția mediului, cu acest prilej fiind conturate noi direcții în aplicarea și valorificarea conceptului One Health.
Evenimentul a fost structurat pe trei zile și a abordat teme legate de prezentarea provocărilor și activităților științifice și medicale în Europa legate de conceptul One Health precum: dimensiunea de mediu a rezistenței antimicrobiene și posibilitatea de reevaluare a antibioticelor; oncologie comparată; medicina alimentației și siguranța alimentelor; medicina ocupațională; bioeconomia, educația și spiritul one health; mega proiecte europene One Health, etc. S-a decis elaborarea unui raport care va fi înaintat instanțelor Uniunii Europene și care va fi dezbătut în final în Parlamentul European.
În data de 22 iunie 2019, Universitatea Spiru Haret, prin centrul antreprenorial USH Pro Business, a fost organizatorul mesei rotunde ”Mediul de afaceri și noua paradigmă One Health”. Dezbaterea a fost concentrată pe modul în care comunitatea de afaceri, producătorii, comercianții, furnizorii, operatorii de procesare și organismele de certificare cooperează în filială, pentru a dezvolta noi piețe și noi lanțuri de valori mai aproape de abordarea holistică a sănătății umane. Temele principale ale mesei rotunde au fost: impactul conceptului One Health asupra mediului de afaceri; securitatea alimentară și certificarea produselor alimentare, produse ecologice, tehnologii disruptive ș.a.
”Contribuția Universității Spiru Haret, prin masa rotundă, a fost extrem de bine apreciată de personalitățile prezente care au declarat că dezbaterile oferă o perspectivă mai bogată și holistică asupra conceptului dezbătut, aducând aportul altor științe și domenii precum: urbanismul, construcțiile, tehnologia informației, agricultura ecologică, dezvoltarea urbană și rurală s.a.
De asemenea, implicarea mediului de afaceri în conceptul și interacțiunea academică cu aceste domenii de interdisciplinaritate este un aspect inovator care va fi luat în considerare de către Asociația Mondială One Health. Au fost apreciate legăturile pe care Universitatea Spiru Haret le are nu doar cu Asociația One Health, dar și cu domenii complementare cum ar fi agricultura ecologică prin Asociația Inter-Bio. S-a convenit ca un grup de lucru comun Inter Bio – One Health să fie promovat la nivel european” a declarat Costin Lianu, prorector Universitatea Spiru Haret, director General USH Pro Business.