România, ca stat membru UE, trebuie să îşi asume ţinta de 25% terenuri certificate organic (bio) până în 2030. Aceasta a fost una dintre principalele concluzii ale Congresului Organic European, recent încheiat, la data de 3 iulie 2020, la Bruxelles.
“Mesajul mişcării este evident, iar autorităţile române trebuie să se ocupe de atingerea acestui obiectiv. Comisia Europeană va fi foarte exigentă în a solicita României cât şi celorlalte state membre să-şi asume atingerea acestei ţinte şi să pună agricultura organică în centrul tranziţiei spre sustenabilitatea sistemelor de alimentaţie. Actuala pandemie, nu va atenua preocuparea de a atinge această ţintă, ci o va întări” a declarat Costin Lianu, Preşedintele Asociaţiei INTER-BIO, membră IFOAM EU.
În cadrul congresului au fost dezbătute teme precum: crearea unor modele de dezvoltare sustenabilă agricolă, bazate pe dezvoltarea de lanţuri de procesare regionale, dezvoltarea achiziţiilor verzi, de produse alimentare organice în şcoli şi cantine, întărirea controlului efectuat acestor produse, dezvoltarea modelelor organice, bazate pe soluţii agroecologice, creşterea interesului public pentru consumul de produse organice, dezvoltarea de soluţii inovative, digitalizarea şi altele.
Se aşteaptă ca preşedinţia germană a UE să obţină un acord clar privind integrarea Strategiei de dezvoltare a sectorului organic în Politica Agricolă Comună.
Asociaţia INTER-BIO se pronunţă pentru o analiză imediată a situaţiei din România, privind sectorul organic şi pentru elaborarea unei strategii în parteneriat public-privat pentru acest sector, strategie care să fie integrată în Programul European De la Fermă la Furculiţă ( Farm to Fork).